miercuri, 24 octombrie 2012

Rugby si munca de voluntariat la Baicoi

Sambata, 20 octombrie, a avut loc la Baicoi o actiune de voluntariat organizata de catre recent infiintatul club de rugby CS Aurora Baicoi in parteneriat cu Petrom si autoritatile locale.
Practic, 150 de voluntari, oameni din comunitate, angajati Petrom si parinti ai copiilor de la CS Aurora au pus umarul la renovarea unui fost stadion de fotbal ce acum a devenit singura arena de rugby din judetul Prahova. S-a vopsit, s-au montat buturi, s-au amenajat vestiare si cel mai important, s-a jucat rugby.
Federatia Romana de Rugby a organizat ateliere de initiere in rugby pentru voluntarii prezenti, pentru ca, la sfarsitul zilei sa se incinga un meci de rugby pe cinste la nivel de juniori U16, intre CSO Pantelimon si RC Grivita Bucuresti.
Acest eveniment a avut scopul de a inaugura noua baza sportiva a clubului de rugby din Baicoi si în acelasi timp de a sprijini rugbyul in orasul Baicoi.
“Sunt foarte incantat de ce s-a putut face la Baicoi intr-un timp atat de scurt, de cand există clubul de rugby. Avem sprijinul comunitatii si acum si o casa, rugbyul are clar viitor in această zona,” a declarat Lucian Mircescu, presedintele clubului CS Aurora Baicoi.

sursa: frr.ro